Profesoara de engleză Otilia Trifan este noul șef al Inspectoratului Școlar Buzău

Ministerul Educației a numit-o la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Buzău pe Otilia Trifan, profesor de limba engleză la Liceul Tehnologic „Dimitrie Filipescu” din Buzău. Adjunctul Otiliei Trifan este Geta Burducea, fost inspector general al IȘJ.

Ministerul Educației a schimbat întreaga conducere a IȘJ, respectiv pe Florina Stoian, pe Nela Wamsiedel și pe Daniela Palcău, în baza unei evaluări încheiate cu calificativul „nesatisfăcător”.

Ministrul Educației a trimis, astăzi, pe adresa Inspectoratului Școlar Județean, numirea pentru funcția de inspector general, funcție ocupată până acum de Florina Stoian. Astfel, noua șefă a IȘJ Buzău este Otilia Trifan, care va face echipă cu adjuncta Geta Burducea.

Otilia Trifan este profesor de limba engleză la Liceul Tehnologic „Dimitrie Filipescu” din Buzău. În perioada 2014-2016 a fost inspector pentru proiecte educaționale, revenind la IȘJ în anul 2017.

Schimbarea conducerii instituției vine după ce Ministerul Educației le-a revocat din funcție pe Florina Stoian, pe Nela Wamsiedel și pe Daniela Palcău, în baza unei evaluări încheiate cu calificativul „nesatisfăcător”.

Cele trei au contestat evaluarea care a ridicat multe semne de întrebare și nu este exclus să fie repuse în funcții, atât timp cât au ocupat posturile prin concurs.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI