Peste 2000 de elevi buzoieni vor bani de liceu

Veşti bune pentru elevii buzoieni care provin din familii fără posibilităţi materiale. Ministerul Educaţiei a publicat lista finală cu beneficiarii sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială “Bani de Liceu”. Potrivit conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean, până la finalizarea contestaţiilor, nu mai puţin de 2.479 de elevi buzoieni au fost admişi în acest program de protecţie socială.

Ajutorul financiar alocat elevilor, prin programul „Bani de Liceu”, este în valoare de 180 lei pe lună, şi se acordă numai elevilor ale căror familii au un venit lunar per membru de maximum 150 de lei.

O condiţie pe care trebuie să o îndeplinească viitorii beneficiari pentru a nu pierde acest sprijin financiar din partea statului este aceea de a nu înregistra prea multe absenţe nemotivate dar să aibă şi un comportament decent la şcoală.

La nivelul judeţului Buzău, potrivit statisticilor Inspectoratului Şcolar, cei mai mulţi dintre beneficiarii programului naţional „Bani de Liceu” provin din mediul rural şi învaţă în licee tehnologice.

Elevii care nu au fost admişi au posibilitatea să depună contestaţie în perioada 28 octombrie – 2 noiembrie. Rezolvarea contestaţiilor se face în perioada 2 – 6 noiembrie, iar lista finală a beneficiarilor „banilor de liceu” va fi publicată în data de 6 noiembrie.

Fii Reporter

Tablouri canvas personalizate - Livrare Gratuita in Buzau