joi, 14 noiembrie, 2024

Muzeul Județean Buzău vernisează duminică două expoziții de bază dedicate Neo-Eneoliticului și Epocii Bronzului în zona Curburii Carpaților

Muzeul Județean Buzău vernisează duminică două expoziții de bază dedicate Neo-Eneoliticului și Epocii Bronzului în zona Curburii Carpaților

Facebook
Twitter
Email

Muzeul Județean Buzău, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean, vernisarea expozițiilor de bază dedicate Neo-Eneoliticului și Epocii Bronzului în zona Curburii Carpaților. Noua colecție este amenajată într-o manieră modernă, ce îmbină concepte expoziționale noi și atractive pentru publicul vizitator.

Beneficiind de o viziune modernă expunerii, de o amenajare inovativă a spațiului expozițional și metode și tehnici moderne de expunere, noile săli de arheologie ale Muzeului Județean Buzău se adresează deopotrivă publicului larg, dar și specialiștilor.

Publicului îi sunt expuse obiecte de interes arheologic descoperite pe teritoriul județului Buzău, cele mai multe în premieră. Este vorba despre recipiente ceramice, podoabe, bijuterii din bronz, argint și aur, unelte din piatră, os, silex și metal ș.a.

Reconstituirile de locuințe, morminte și dioramele, materialul complementar realizat în condiții grafice de excepție precum și suportul logistic tehnologic din sălile de expoziție au rolul de a reprezenta cât mai fidel condițiile de viață, mediu și habitat ale omului preistoric ce a trăit și evoluat pe actualul teritoriu al județului Buzău.

Publicul buzoian este invitat la vernisarea expozițiilor dedicate neo-eneoliticului și epocii bronzului din zona Carpaților de Curbură, cu prilejul manifestărilor dedicate Zilei Naționale a Culturii, duminică, 15 ianuarie 2017, ora 11.00, la sediul Muzeului Județean Buzău de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu.

15967734_1506483322712884_121355468_o

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.