Elevii din Buzău nu sunt deloc atrași de avantajele învăţământului dual şi profesional

Operatorii economici din județul Buzău pot solicita şcolarizarea în învăţământul dual şi profesional, pentru diverse meserii, doar pană vineri, 17 noiembrie. Din păcate, elevii de clasa a VIII-a se feresc să învețe o meserie, chiar dacă în cei trei ani de școală sunt plătiți și au un loc de muncă asigurat.

Companiile din România au avut la dispozitie câteva luni să transmita Ministerului Educaţiei numărul de „meseriaşi“ pe care vor să îi formeze anul viitor. Pentru învăţământul dual si profesional, operatorii economici interesaţi trebuie sa transmită aceste date, până la data de 17 noiembrie 2017, la Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic.

Până la sfârșitul lunii noiembrie, unităţile de învăţământ profesional şi tehnic vor încheia contracte-cadru cu operatorii economici pentru formarea profesională a elevilor prin învățământul profesional de stat.

Din pacate, cel puțin în județul Buzău, elevii de clasa a VIII-a nu sunt foarte interesați să învețe o meserie. Anul trecut, dintre cele cele 112 locuri cerute de angajatori, numai jumătate au fost ocupate de elevii dornici să învețe o meserie.

În anul 2009, școlile profesionale din România au fost desființate. În 2015, după ce s-au văzut efectele acestei decizii, Ministerul Educației s-a hotărât să investească în acest tip de învățământ. Astfel, în cazul învățământul dual, fiecare elev primește o bursă în valoare de 400 de lei: 200 de la Ministerul Educatiei și 200 de la viitorii angajatori.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI