Concert de muzică ţigănească, în clubul No Limit din Buzău

Cafeneaua Artiştilor îi invită pe buzoieni, în acest sfârşit de săptămână, la o întâlnire cu muzicienii şi dansatoarele trupei de gypsy/romanian folk Relu & Zuralia Orchestra. „The Zuralia Orchestra” este cunoscută atât pe plan naţional, cât mai ales internaţional. Membrii trupei au colaborat în diverse ocazii cu mari artişti de talie internaţională, ei fiind cei ce au cântat în deschiderea concertelor lui Goran Bregovic de la Cluj şi Târgu Mureş din 2012. Trupa s-a înfiinţat în 2011. Este vorba de 12 muzicieni experimentaţi, care combină trompetele cu tuba, toba, viorile, darbuka, acordeonul, vocile celor trei solişti şi clarinetul.

Concertul va avea loc sâmbătă în clubul No Limit, de la ora 21. Biletele pot fi procurate de la Magazinul Hi-Hii din Buzău dar şi la intrarea în sala de spectacole. Preţului unui bilet este de 50 de lei.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI