joi, 13 iunie, 2024

Colegiul Naţional „B.P. Hasdeu”, locul doi în topul celor mai bune licee din România

Colegiul Naţional „B.P. Hasdeu”, locul doi în topul celor mai bune licee din România

Facebook
Twitter
Email

În 2013, Colegiul Naţional „B. P. Hasdeu” din Buzău se află pe locul doi într-un top naţional al liceelor din România. Pe primul loc este Colegiul Naţional „Sf. Sava” din Bucureşti. Anul trecut, în acelaşi clasament, cel mai prestigios colegiu buzoian s-a clasat pe locul 4. Topul liceelor în 2013 a fost realizat de către portalul admitereliceu.ro, luându-se în calcul ponderarea următoarelor medii din fiecare liceu: media de admitere (50%), media de la examenul de bacalaureat (40%) şi media rezultatelor obtinuţe la olimpiade (10%).

Rezultatele obţinute de elevii de la Colegiul „B.P. Hasdeu” au fost cele mai bune din istoria unităţii de învăţământ, cu nouă medii de 10 la examenul de bacalaureat, din cele 10 înregistrate la nivelul judeţului Buzău.

Conform algoritmului celor de la admitereliceu.ro, primele trei licee ale ţării sunt: Colegiul Naţional „Sf. Sava” Bucureşti (9,34 puncte), Colegiul Naţional „B. P. Hasdeu” Buzău (9,25 puncte) şi Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” Bucureşti (9,23 puncte).

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.