Bacalaureat 2016. 2.780 de elevi din Buzău, examinaţi la Matematică şi Istorie. Doi elevi au fost eliminați din examen

Arhivă

Bacalaureat 2016 Buzău. Aproape 2.800 de absolvenţi de liceu din judeţul Buzău au susţinut miercuri proba obligatorie a profilului, la Bac 2016. Doi dintre ei au fost eliminaţi din examen.

Bacalaureat 2016 Buzău. Un număr de 2.780 de elevi din judeţul Buzău au participat miercuri la proba obligatorie a profilului, la Bac 2016. Doi elevi au fost eliminaţi din sala de examen, pentru încălcarea regulamentului. ”Un elev de la Ștefan cel Mare din Râmnicu Sărat și un altul de la Liceul cu Program Sportiv au fost prinși de supraveghetori cu copiuțe asupra lor. Au fost eliminați din sala de examen”, a declarat Florina Stoian, inspector șef IȘJ Buzău.

Elevii de la profilul umanist au susţinut proba la Istorie, iar elevii de la profilele real (specializările matematică-informatică şi ştiinţele naturii), pedagogic şi servicii susţin proba la Matematică.

Elevii care au studiat la profilul Ştiinţe ale Naturii şi au susţinut miercuri proba la Matematică au avut la Subectul I un număr complex de ridicat la pătrat, de calculat o arie şi o ecuaţie a dreptei care trece printr-un punct. La Subiectul II au avut de rezolvat o matrice de gradul 2 şi o lege a compoziţie, în timp ce la Subiectul III au avut de calculat o funcţie, dar şi de calculat integrala în cadrul funcţiei.

Cei de la profilul Tehnologic au avut de rezolvat la examenul de Bacalaureat o integral, o matrice şi de calculat nişte polinoame.

Fii Reporter

Tablouri canvas personalizate - Livrare Gratuita in Buzau