VIDEO Voluntari confundați cu asistații social, în timp ce adunau gunoaiele din centrul comunei Smeeni

O postare pe internet pe grupul destinat locuitorilor din Smeeni, făcută la începutul săptămânii de un tânăr localnic, anunța o acțiune voluntară de salubrizare a centrului comunei. Anunțul nu a rămas fără ecou, însă, deși inițial își anunțaseră prezenta mai multe persoane, s-au prezentat in final doar șase persoane.

Sâmbătă, cei șase cetățeni din Smeeni care au adunat gunoaiele aruncate de alții prin comună au arătat că își doresc o comună curată, iar pentru asta, puterea exemplului dat de ei, ar trebui sa îi mobilizeze pe mulți să li se alăture la viitoarele acțiuni de acest fel.

”Au lăsat la o parte afirmațiile de genul …Dar ăia de la ajutorul social ce fac…? și au arătat că daca se vrea se poate. Da, au fost confundați cu asistații social din comună și cei care i-au văzut chiar au comentat și au spus la un momentdat … Ia-uite frate, i-a scos primarul și sâmbăta la adunat gunoaie!”, scrie smeeni.com.

Cei șase voluntari au lăsat preț de două ore treburile lor din propriile gospodării și “au cules” de-a lungul Drumului National 2C toate hârtiile, PET-urile, dozele de suc si de bere.

Fii Reporter


Tablouri canvas personalizate - Livrare Gratuita in Buzau