VIDEO Și-a pus capăt zilelor după ce a conectat un furtun la țeava de eșapament

Un bărbat a fost găsit mort, sâmbătă, în mașina personală, pe drumul dintre Poșta Câlnău și Blăjani. Din primele cercetări, rezultă că bărbatul s-a sinucis, inhalând monoxid de carbon printr-un furtun racordat la țeava de eșapament.

Bărbatul, de 40 de ani, suferea de depresie de vreo doi ani, a urmat un tratament dar starea nu s-a ameliorat. Zilele trecute a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Pe 15 februarie, soția bărbatului a sesizat Poliția că nu mai poate lua legătura cu el.

Imediat, oamenii legii au demarat căutările, iar astăzi, o rudă a bărbatului a anunțat că a fost găsit decedat în mașina personală între Poșta Câlnău și Blăjani. Poliția a deschis dosar penal pentru moarte suspectă și efectuează cercetări.

Fii Reporter