miercuri, 21 februarie, 2024

VIDEO Pelerinaj la fântâna vindecătoare de la Smeeni. Cum petrec sătenii din Bărăgan de Izvorul Tămăduirii

VIDEO Pelerinaj la fântâna vindecătoare de la Smeeni. Cum petrec sătenii din Bărăgan de Izvorul Tămăduirii

Facebook
Twitter
Email
Pentru locuitorii din Câmpia Bărăganului, păstrători ai tradiţiei străbune, sărbătoarea Izvorului Tămăduirii reprezintă an de an, un prilej unic de a merge la biserica de lângă Fântâna Tămăduitoare din localitatea Smeeni şi de a asista la slujba de sfinţire a apei.

Încă de la primele ore ale dimineţii, locul a fost asaltat de zeci de pelerini veniţi din localităţile vecine cu Smeeni-ul, iar până la orele 16.00, când a început slujba de sfinţire a apei, aici s-au strâns aproximativ 400 de oameni.
 
Înarmaţi cu sticle şi bidonaşe au venit sa ia apă de la aceasta fântână, recunoscută în întreaga ţară pentru calităţile terapeutice, dar şi pentru că în jurul izvorului de la Smeeni circulă zeci de poveşti, mai mult sau mai puţin adevărate, în care mai mulţi oameni au găsit vindecarea de boli incurabile, bând sau spălându-se cu această apă. 
Am găsit aici numeroase persoane care au relatat poveşti incredibile în care ei sau rude apropiate s-au vindecat folosind apa din acest izvor subteran, care n-a secat niciodată.
 
Dacă femeile şi cei mai în vârstă au asistat la slujba de sfinţire a apei, recunoscută şi sub numele de Agheasma Mică, tinerii au găsit motiv de distracţie pe pajiştea din jurul bisericii. Aici au sfârâit grătarele mai ceva ca în ziua de Paşte, muzica a răsunat la maxim la difuzoarele maşinilor, iar caii înhămați la căruţe sau trăsuri au alergat necontenit. Unii mai îndrăzneți au profitat la maxim de cele peste 25 de grade Celsius din termometre şi au făcut chiar şi plajă.
 
Pentru a nu se înregistra evenimente nedorite, în zonă a fost prezent şi un echipaj de la Jandarmerie, precum şi polițiști din cadrul Secţiei 13 de poliție rurală Smeeni. Redactor / operator Răzvan Nicula
Cititi articolul si aici
 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.