luni, 26 februarie, 2024

VIDEO Maşină în flăcări în localitatea buzoiană Moisica.Vezi imagini incredibile din curtea unui sătean!

VIDEO Maşină în flăcări în localitatea buzoiană Moisica.Vezi imagini incredibile din curtea unui sătean!

Facebook
Twitter
Email

Flăcări de peste trei metri înălţime s-au ridicat spre cer, în această după-amiază, din curtea unui sătean din localitatea buzoiană Moisica. Incendiul a cuprins mai întâi un autoturism la care proprietarul lucre cu un aparat de sudură apoi a afectat şi acoperişul unei case. Din fericire, mai mulţi săteni au sărit cu găleţi de apă în ajutorul vecinului lovit de ghinion, evitând extinderea focul la gospodăriile din apropiere. Incendiul a cuprins un autoturism Dacia Papuc, parcat în curtea unui localnic din Moisica. Nenorocirea s-a produs chiar în timp ce proprietarul maşinii, împreună cu un alt cetăţean, încerca să repare o piesă defectă de la autoturism. Alertaţi de strigăte de ajutor, vecinii au sărit imediat să stingă incendiul cu găleţile cu apă. Efortul lor nu a fost în zadar, autoturismul fiind stins în circa 20 de minute.

Pentru că focul s-a extins cu repeziciune şi la acoperişul locuinţei, a fost nevoie de intervenţia pompierilor. Primii care au sosit la incendiu au fost pompierii civili de la Primăria Smeeni, apoi au sosit într-un târziu şi echipaje ale ISU Buzău.

Incendiul s-a soldat numai cu pagube materiale. Cel mai probabil, spun martorii, focul a pornit de sub capota maşinii, fie în urma unui scurtcircuit la acumulator, fie de la o scânteie generată de aparatul de sudură pe care proprietarul l-a folosit la reparaţii. (Răzvan Nicula – reporter stiridebuzau.ro)

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.