VIDEO Cimitirul de sub șoseaua europeană aduce necazuri peste șoferii care tranzitează comuna Mihăileşti. Cum au ajuns sătenii să creadă în blesteme

Sătenii din localitatea Mihăileşti au găsit rapid explicaţia pentru fenomenele neobişnuit de periculoase care se petrec în localitatea lor. Deşi anchetatorii vor încerca să găsească un răspuns care să elucideze cauzele exploziei de vineri, ce a aruncat în aer sute de butelii dintr-un TIR care a luat foc, oamenii vorbesc de un adevărat blestem care pândeşte şoferii la ieşirea din localitate.

De vină ar fi, culmea, un cimitir mutat cu forţa de comunişti peste care acum ar trece chiar Drumul European E85.

Cert este că de-a lungul anilor în zonă s-au produs evenimente rutiere deosebit de grave însă de departe cel mai cumplit incident soldat cu morţi şi răniţi a fost cel al  exploziei din 2004 al unui TIR încărcat cu azotat de amoniu.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV Imagini aeriene de la locul exploziei din Mihăileşti. Dezastrul seamănă izbitor cu cel din 2004

În luna mai a anului 2004, 18 oameni piereau într-o explozie catastrofală a unui TIR încărcat cu azotat de amoniu, care s-a răsturnat într-un şanţ pe o vreme ploioasă. Rezervorul de motorină al autotrenului s-a aprins ca din senin iar încărcătura a explodat după 30 de minute.

Unda de şoc a fost simţită la 30 de kilometri distanţă până în municipiul Buzău. Alţi 13 nefericiţi care circulau cu maşinile în zonă au fost grav răniţi şi de atunci nimeni nu se mai gândea că s-ar mai putea repeta catastrofa.Nimic nu anunţa dezastrul care avea să se producă vineri când un alt TIR încărcat cu sute de butelii a ajuns în zonă.

CITEȘTE ȘI: ULTIMA ORĂ Spaimă printre localnicii din Mihăilești! Explozii repetate, după un incendiu la un camion cu butelii

Sătenii povestesc că un cauciuc ar fi luat foc ca din senin iar şoferul s-a luptat minute în şir să stingă incendiul. Deşi iniţial părea că focul se află sub control o vâlvătaie ivită din senin a aprins tot camionul. ”Buteliile s-au aprins şi zburau ca nişte katiuşe. Ziceai că a coborât iadul pe pământ. În urmă cu 12 când a explodat TIR-ul babele satului şi-au adus aminte de citmir dar nimeni n-a crezut atunci în poveşti de-astea. Eu nu cred în prostii de-astea dar acuma nu ştiu nici eu ce să mai zic”, povesteşte Aurel Palade, un sătean trecut de 70 de ani.

Bătrânele satului sunt convinse însă că ceva necurat ar fi la mijloc.”Nu ne puteam explica de ce numai acolo se petrec nenorociri. Are sigur legătură cu cimitirul care l-au mutat, nu există o altă explicaţie.Dacă buteliile ar fi fost pline muream cu toţii. Trăim un blestem vă spun eu”, se agită pe marginea şanţului tanti Mariţa.

Chiar dacă ar fi să nu luăm în seamă poveştile sătenilor trebuie spus că DN2E85 rămâne un un drum periculos presărat cu zeci de cruci ridicate în urma tragediilor rutiere de la Limpeziş şi până la ieşirea din municipiul Râmnicu Sărat.

DN2E85 a fost botezat “drumul morţii”din cauza incidentelor rutiere soldate cu zeci de morţi şi răniţi.Mai jos puteţi urmări cele mai senzaţionale imagini cu sute de butelii care explodează la Mihăileşti.

carton

Fii Reporter