duminică, 14 iulie, 2024

Poliția din Buzău, pe urmele poluatorului din cauza căruia au murit peștii din râul Călmăţui

Poliția din Buzău, pe urmele poluatorului din cauza căruia au murit peștii din râul Călmăţui

Facebook
Twitter
Email

Autorităţile de mediu au primit confirmarea unei poluări şi îi caută pe vinovați. Au sesizat poliția pentru a afla sursa exactă a poluării. În aşteptarea rezultatelor anchetei, hidrologii continuă să facă măsurători ale calităţii apei, iar comisarii de mediu vor controla inclusiv primăriile pentru a vedea unde ajung vidanjele cu ape neepurate de la populaţia din zonă. Dacă va fi descoperit, poluatorul poate fi pedepsit cu închisoarea de la unu la cinci ani.

Autorităţile de mediu au obținut încă de săptămâna trecută indicii privind poluarea râului Călmăţui. În mod cert, o influenţă a avut-o seceta care a dus la scăderea debitului apei, dar cel mai nociv factor a fost o substanţă poluantă.

„Până la această dată, nu am identificat cine este poluatorul, dar fapta există şi este sancţionată de legea apelor. Aceasă constatare a noastră o vom transmite organelor locale de cercetare penală, pentru a fi continuată ancheta”, a declarat Carmen Ichim, comsiar şef Garda de Mediu Buzău.

În continuare, intră în sarcina poliţiştilor să afle cum au ajuns dejecţiile în apa râului, provocând moartea peştilor. Cel mai probabil, a fost vorba despre o deversare a conţinutului uneia sau mai multor vidanje. Este şi motivul pentru care comsiarii de mediu vor continua controalele la fermele, dar şi la primăriile de pe sectorul afectat de poluare.

Vestea bună este că poluarea s-a oprit, iar calitatea apei de pe râul Călmăţui s-a îmbunătăţit. Totuşi, din cauza debitului scăzut, există în continuare riscuri pentru fauna şi vegetaţie acvatică. Cele patru primării ale comunelor străbătute de sectorul de râu poluat au primit sarcina de a curăţa râul de peştele mort.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.