joi, 22 februarie, 2024

Peste cinci ore s-au luptat pompierii cu un incendiu produs pe dealurile din Scorţoasa şi Beceni

Peste cinci ore s-au luptat pompierii cu un incendiu produs pe dealurile din Scorţoasa şi Beceni

Facebook
Twitter
Email

Incendiul s-a extins pe o suprafaţă mare, de peste 150 de hectare, din cauza vântului puternic. Din fericire, nu au fost victime sau pagube materiale. Focul a izbucnit în jurul orei 14.54 iar intervenţia pompierilor de la ISU Buzău şi a voluntarilor din comunele Beceni şi Scorţoasa a făcut ca acesta să nu se extindă la locuinţe sau la pădurea aflată în apropiere. Peste 50 de persoane, pompierii militari care au intervenit cu două autospeciale şi 20 de membri ai Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă din Beceni şi Scorţoasa au intervenit pentru stingerea flăcărilor care se întindeau pe o lungime de peste trei kilometri După mai bine de cinci ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat. Nu se ştie însă cine a aprins flacăra care a generat incendiul, zona fiind nelocuită. Tot duminică, dar aproape de miezul nopţii, echipajele ISU Buzău au mai avut o intervenţie grea, de această dată la un grajd din satul Limpeziş, comuna Movila Banului. În incendiu au ars două capre, aflate în grajd, dar şi două tone de furaje.

 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.