Mană cerească pentru candidații din Mărăcineni. Primarul Constantin Dumitru a fost scos de justiție din cursa electorală

La Mărăcineni, se echilibrează balanța de forțe în lupta electorală, după ce primarul în funcţie, Constantin Dumitru, nu mai poate candida la alegerile din iunie. I-au fost respinse de instanțe toate acţiunile formulate împotriva ANI care l-a declarat incompatibil. În locul său, PSD îl înscrie în cursă pe actualul viceprimar, Victor Potoceanu.

Săptămîna trecută, PSRo i-a contestat candidatura lui Constantin Dumitru la Biroul Electoral de Circumscripţie Mărăcineni. El a atacat decizia la Judecătorie, iar duminică instanţa i-a respins acţiunea. Ulterior, Dumitru a atacat, din nou, la Tribunalul Buzău, cu apel, dar a pierdut definitiv.

Valerică Șercăianu, primarul condamnat pentru ucidere din culpă, cere daune penitenciarului Focșani din cauza unor ploșnițe

Constantin Dumitru a fost declarat de ANI pentru conflict de interese de natură administrativă. Conform Agenției Naționale de Integritate, primarul Dumitru a vândut la licitație un teren al Primăriei, iar câștigător a fost declarat nimeni altul decât fiul său, în ciuda încălcării flagrante a legii. Pentru terenul în suprafață de 1.184 mp, fiul primarului a plătit 36.882 lei (aprox. 8.402 euro).

Astfel, Constantin Dumitru a încălcat dispozițiile conform cărora „aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv […]”.

Fii Reporter