Localnicii cu drept de vot din localitatea buzoiană Vâlcelele vor fi chemați din nou la urne până la sfârșitul acestei luni, după ce scrutinul de duminică s-a încheiat cu balotaj. Progresistul Liviu Bărăgan a atras 396 de voturi, cât a obținut fostul primar, social-democratul Dumitru Spiță.
Duminică, în comuna Vâlcelele, au votat la școala gimnazială din centru, unde a fost unica secție de votare din localitate, mai mult de trei sferturi dintre cei 1.241 de localnici cu drept de vot. Dintre cele 963 de voturi, 788 au fost distribuite în mod egal candidaților PSD și UNPR.
În situația de balotaj sunt social-democratul Dumitru Spiță, care a candidat din postura de primar, și progresistul Liviu Bărăgan, un fermier bine văzut în comunitate. Iniţial, după prima numărătoare, candidatul PSD avea cu şapte voturi mai mult, însă contracandidatul acestuia a solicitat renumărarea buletinelor.
Potrivit președintelui UNPR Buzău, Constantin Popa, la Vâlcelele au fost tentative de fraudă, acesta acuzând membrii comisiei electorale că au influențat opțiunea multor localnici chiar în interiorul secției de votare.
Biroul Electoral Judeţean Buzău a confirmat situația de balotaj și urmează să organizeze un nou tur de scrutin în comuna Vâlcelele.