Două tinere au fost rănite într-un accident rutier, produs la Beceni

Două tinere din comuna Beceni au fost transportate la Spitalul Județean Buzău, după ce un autoturism care circula pe DJ 203 K le-a accidentat în timp ce traversau neregulamentar. Victimele au 30 și 31 de ani.

Cele două femei au traversat drumul în fugă, prin loc nepermis, moment în care au fost accidentate de un autoturism Dacia Papuc, condus de un tânăr de 36 de ani, din Bisoca. Acesta nu a putut opri la timp, le-a acroșat și le-a aruncat cu capul de asfalt.

Cele două tinere au fost ransportate în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Buzău, iar polițiștii desfășoară cercetări la locul accidentului pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs acciidentul.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI