Descoperire macabră, la Zărnești. Un tânăr s-a spânzurat de grinda unei mori părăsite

Un tânăr de 24 de ani a fost găsit spânzurat în clădirea unei mori dezafectate din comuna buzoiană Zărnești. Acesta locuia împreună cu tatăl său, în satul Vadu Sorești, iar duminică cei doi s-ar fi certat, așa cum o făceau frecvent.

Părinții băiatului erau despărțiți și rămăsese să locuiască alături de tatăl său, în satul Vadu Sorești. Lucra ca îngrijitor de animale în gospodăria unui vecin. Duminică, tatăl său a anunțat poliția după ce acesta a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit.

Văzând că nu s-a întors acasă, tatăl său a plecat să-l caute. După lăsarea nopții, a ajuns în dreptul morii și a auzit soneria telefonului fiului său în interior. Trupul acestuia atârna de o grindă, spânzurat cu un lanț.

În cauză a fost deschis dosar penal pentru moarte suspectă, iar după efectuarea necropsiei se va schimba încadrarea, nefiind dubii în ceea ce privește decesul.

Criminaliștii au desfășurat o cercetare la fața locului, după care trupul băiatului a fost transportat la morga Serviciului de Medicină Legală Buzău, în vederea efectuării necropsiei.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI