Care sunt comunele buzoiene care se mențin neatinse de pandemia de coronavirus

Două comune din județul Buzău au reușit să se mențină ”verzi” pe toată durata pandemiei. Este vorba despre Pardoși și Chiliile, care în cele aproape nouă luni de răspândire a virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul României nu au înregistrat niciun caz de COVID-19.

Dintre cele 87 de comune și orașe câte sunt în județul Buzău, zece nu au în prezent niciun caz activ de coronavirus.

Dintre cele zece, opt sunt localități care au avut în trecut persoane bolnave, dar care s-au vindecat. Este vorba despre Blăjani, Mihăilești, Balta Albă, Murgești, Mărgăritești, Valea Salciei, Colți și Pănătău.

Chiliile și Pardoși, în schimb, comune din zone de deal și de munte ale județului, nu au înregistrat niciun caz de COVID-19 în cele aproape nouă luni de pandemie.

Comuna Chiliile se află în Munții Buzăului, în zona izvoarelor și cursului superior al râului Sărățel, afluent al Buzăului și al afluentului său, Fundata. Populația comunei se ridică la 623 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 779 de locuitori.

Pardoși se află în nordul județului, în Subcarpații de Curbură, pe dealurile din zona cursului superior al Câlnăului. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei se ridică la 453 de locuitori.

Între timp, din ce în ce mai multe comune ajung pe lista localităților care au depășit rata de incidență de trei cazuri la o mie de locuitori.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat, în ședința de miercuri, 18 noiembrie 2020, hotărârea privind validarea ratei de incidență aferentă perioadei 04.11- 17.11.2020 la nivelul localităților Măgura, Cilibia, Merei, Mânzălești, Unguriu și Podgoria.

Alte trei comune din județul Buzău au depășit în weekend rata de incidență a cazurilor COVID-19 de 1,5/ 1000 de locuitori și au intrat în scenariul galben. Este vorba despre Măgura, Puiești și Cilibia.

La Măgura, indicatorul este de 1,86/1000, în condițiile în care în ultimele 14 zile au fost confirmate patru noi îmbolnăviri.

Comuna Puiești are o rată de 1,71/1000 de locuitori, numărul cazurilor noi în ultimele 14 zile fiind de 6. Totodată, Cilibia a ajuns la o rată de 1,61/1000 de locuitori, cu 3 bolnavi în ultimele două săptămâni.

Fii Reporter