Accident grav, lângă Râmnicu Sărat, soldat cu doi morți și trei răniți

Un grav accident rutier a avut loc pe pe DJ 202, între localităţile Piueştii de Sus şi Puieşti de Jos, la 15 kilometri distanţă de Râmnicu Sărat. Potrivit poliţiştilor, două persoane au murit iar trei sunt rănite, după ce un autoturism s-a izbit puternic de un copac.

Şoferul a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-un copac de pe marginea drumului.

Din impact, o persoană a murit pe loc, iar alte patru au fost rănite, dintre care una foarte grav. Ulterior, aceasta a murit la spitalul din Râmnicu Sărat.

La locul tragediei s-au deplasat trei ambulanţe de la Râmnicu Sărat, poliţişti, modulul SMURD şi o autospecială din Râmnicu Sărat. Potrivit IPJ Buzău, traficul în zonă este întrerupt şi la această oră.

Fii Reporter