VIDEO Culmea prostiei. Un hoț care a spart un magazin dotat cu camere și-a descoperit capul ca să șteargă amprentele cu căciula

Poliția din Buzău caută un bărbat care a dat o spargere la sediului unei societăți comerciale, unde este în curs de amenajare un magazin alimentar. După ce a furat o bormașină, hoțul și-a șters amprentele, numai că a făcut imprudența să folosească fesul, lăsându-și capul descoperit.

Toată operațiunea infractorului a fost înregistrată de camerele de supraveghere ale unei firme de securitate, care a pus filmarea la dispoziția poliției. 
 
Pe imagini apare individul care, pentru a intra în magazin, foloseste mai multe chei potrivite, apoi se duce direct la un banc de lucru și, dupa ce scotocește prin sertare, ia o mașină de găurit electrică.
 
La plecare, suspectul își șterge amprentele cu căciula, fără să realizeze că este înregistrat de camerele de supraveghere, iar fața i se vede clar pe filmare. Dacă va fi prins, hoțul riscă pentru furt pedeapsa cu închisoarea de la un an la 12 ani.
 

Fii Reporter