Escroci de la diverse ONG-uri pătrund în școli cu documente false ca să strângă fonduri pentru cazuri sociale

Agenții care strâng fonduri pentru cazuri sociale, reale sau nu, au găsit o modalitate de a-și extinde aria de acțiune. Cu ajutorul unor acte false pe care se află acordul conducerii Inspectoratului Școlar Buzău, aceștia pătrund în școli pentru a cere bani copiilor. 

Printr-o notificare publicată pe site-ul ISJ, inspectorul general precizează că toate aceste date sunt false și face apel la directorii școlilor să nu dea curs acestor solicitări.
 
”Am fost înștiințată că în unitățile școlare din județul Buzău se colectează fonduri de către diferite asociații sau ONG-uri, folosindu-se de documente falsificate pe care apare acordul dat de inspector general Wamsiedel Nela, cu număr de înregistrare din partea Inspectoratului Școlar Județean Buzău. Precizez că acordul, semnătura, nu-mi aparțin iar data de înregistrare este nereală. Vă rog să nu dați curs acestor solicitări, întrucât acceptul pentru astfel de acțiuni îl voi da numai după o verificare amănunțită. Deoarece și săptămâna trecută am avut o astfel de solicitare, tot falsificată, mă văd nevoită să solicit sprijinul Poliției Municipiului Buzău”, precizează inspectorul școlar general al IȘJ, într-o notificare postată pe site-ul instituției.
 
Inspectorul general al Inspectoratului Școlar Buzău, Nela Wamsiedel, a sesizat telefonic Poliția și va face și plângere scrisă.
 
Fii Reporter