VIDEO Un tânăr a murit în timp ce încerca să se răcorească în apa râului Buzău

O descoperire macabră a fost făcută, sâmbătă dimineață, de un bărbat care făcea baie în balta formată sub podul de la Vadu Pașii. Cadavrul unui bărbat plutea pe luciul apei, cu fața în jos, lângă digul de sub pod. Echipajul de la Ambulanță, sosit de urgență la fața locului, nu a putut decât să constate decesul.

Apelul la 112 care anunța existența unei persoane decedate în apa râului fost înregistrat în jurul orei 11.00. Pompierii sosiți la intervenție au tras cadavrul la mal, fără a fi nevoie să folosească barca din dotare. Bărbatul a fost scos repede din apă și predat medicilor de pe ambulanță, care au constatat decesul.

După starea cadavrului, se afla în apă de aproximativ 24 de ore. Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga SML Buzău, urmând ca autoritățile să stabilească identitatea bărbatului și modul în care și-a găsit acesta sfârșitul. Cadavrul a fost adus din amonte și s-a blocat în zona digului de la Vadu Pașii. Polițiștii urmează să caute persoane dispărute de pe Valea Buzăului pentru a identifica decedatul.

Tânărul avea între 30 și 35 de ani și purta doar pantaloni scurți. Probabil, spun martorii, a intrat să se scalde în apa râului Buzău însă nu știa să înoate.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI