VIDEO Un scandal iscat între primărie și IȘJ întârzie debutul anului școlar pentru elevii din satul Lunca, C.A. Rosetti

Pentru un număr de peste 40 de elevi de gimnaziu din comuna buzoiană C.A. Rosetti școala nu a început încă, din cauza unui conflict iscat între autorităţile locale şi inspectoratul şcolar.

Este pentru a treia zi când părinții din satul Lunca nu își lasă copiii să meargă la școala din centru, aflată la zece kilometri distanță.

Miercuri dimineață, s-au adunat în fața școlii din Lunca, unde și au spus nemulțumirile.

Ei susțin că şcoala din sat este una modernă, unde au învățat generații după generații și nu vor sub nici o formă să iși lase copiii la școala din comună.

„Nu suntem de acord cu mutarea claselor 5-8 la C.A.Rosetti, pentru că şi aici avem şcoală la noi, funcţională, ca să înveţe, şi nu trebuie copiii noştri să se ducă acolo. În microbuze îi bagă ca pe sacii de cartofi şi asta mi se pare un lucru oribil. Astăzi i-a băgat în microbuz, nu i-a numărat, nu i-a distanţat, hai, suiţi-vă mai repede şi gata”, spune o localnică.

Conflictul a pornit de la o propunere de anul trecut a primarului care a vrut comasarea şcolilor din comună. A trimis propunerea Inspectoratului Școlar şi Ministerului Educaţiei, care au fost de acord ca elevii de gimnaziu din Lunca să înveţe în comună C.A.Rosetti.

Însă la următoarea şedinţă de Consiliu Local, propunerea nu a fost aprobată şi de consilierii locali. Iar acum, odată început anul şcolar, e târziu să fie schimbată decizia.

„S-a ajuns să cunoaştem acest diferend tocmai în luna august, când deja era foarte târziu”, declară Vasile Moisac, secretar al primăriei C.A.Rosetti.

Deși s-au făcut intervenții la Inspectoratul Şcolar, de către primărie și părinți, aceștia spun că se lovesc de uși închise și promisiuni neclare.

Potrivit unei hotărări a Consiliului Local al comunei C.A. Rosetti în luna decembrie 2019, s-a luat hotărârea mutării claselor V-VIII, din şcoala din satul Lunca în şcoala din C.A. Rosetti.

Această hotărâre a fost trimisă către Inspectoratul Școlar Buzău, care a aprobat-o. Chiar dacă s-a revenit asupra deciziei, în ianuarie 2020, la nivelul conducerii din C.A. Rosetti, mutarea nu a mai putut fi blocată la nivelul Inspectoratului.

Potrivit inspectorului general Ionel Meiroșu, în anul școlar 2021-2022 se va putea reveni asupra deciziei. Rămâne de văzut cât de hotărâți sunt părinții în demersul lor de a nu lăsa copiii la școala din centrul comunei.

Fii Reporter