VIDEO Tupeul unui sofer de dubă: s-a declarat rănit în accident după ce șoferița vinovată nu i-a cedat șantajului

Cum a ajuns șoferul unei dube să fie declarat victima unei tamponări cu un Matiz? Nu i-a convenit negocierea cu șoferița vinovată pe marginea despăgubirilor. ”Ok, atunci o să facem cu victime! Eu sunt victima, că mă doare capul!”, a spus șoferul dubei după ce tânăra a spus că nu ea plătește reparațiile, ci firma de asigurare.

O nouă tamponare în Buzău, în care au fost implicate o dubă condusă de un buzoian de 25 de ani și un Matiz, la volanul căruia se afla o tânără de 21 de ani. Vinovată a fost soferița Matizului care, la intersectia cu strada Independenței, nu a acordat prioritate de trecere dubei care circula dinspre piață.

Din impact, Matizul a fost proiectat pe trotuar, în timp ce duba, avariată în partea din față, s-a oprit pe mijlocul drumului. Șoferii au tras o sperietură zdravănă. ”Mai mult m-am speriat. Am oprit la stop dar după ce am plecat au apărut ei”, spune șoferița.

Lucrurile s-au complicat însă după ce șoferul dubei a abordat-o pe tânăra vinovată pentru a-i cere ca în maximum două zile să-i facă mașina ca nouă. Șoferița a refuzat, spunând că are asigurare. Răspunsul l-a nemulțumit pe șoferul dubei care a recționat spunându-i fetei că va avea grijă să agraveze fapta.

Discuția surprinsă de un cameraman amator: Șoferița – Facem amiabilă, știu că rămân fără permis; Șoferul – Ok, atunci o să facem cu victime! Eu sunt victima, că m-ai dat cu capul de stâlpul mașinii!

Deși pe înregistrare șoferul dubei pare nevătămat, el a ajuns totuși la spital ”cu dureri în zona capului”. Astfel, tamponarea a devenit accident cu victimă iar șoferița ar putea fi cercetată pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, care presupune printre altele suspendarea permisului pentru 90 de zile și examen auto la redobândirea lui.

Dacă dosarul va ajunge în instanță, aceasta se va pronunța asupra altor eventuale pedepse.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI