joi, 22 februarie, 2024

VIDEO Tragedia din Muntenegru, la un pas să se repete în Cheile Bicazului. Vezi prin ce emoţii au trecut zeci de elevi dintr-o localitate buzoiană!

VIDEO Tragedia din Muntenegru, la un pas să se repete în Cheile Bicazului. Vezi prin ce emoţii au trecut zeci de elevi dintr-o localitate buzoiană!

Facebook
Twitter
Email

Un autocar plin cu elevi  de la o şcoală din judeţul Buzău a rămas fără frâne chiar în timp ce circula pe drumul şerpuit de pe Cheile Bicazului. Martorii spun că incidentul a fost atât de grav încât doar o minune a făcut să nu se repete evenimentul nefericit petrecut acum două săptămâni în Muntenegru, când 18 turişti au murit după ce autocarul în care se aflau a cazut într-o prăpastie. Defecţiunea tehnică s-ar fi produs în momentul în care maşina a intrat într-un viraj. Mai mulţi profesori şi elevi din autocar au povestit că şoferul a realizat că a rămas fără frâne, moment în care în maşină s-a instalat panica. Pasagerii, elevi şi profesori, au început să ţipe atunci când maşina a intrat în balans şi a început să se mişte necontrolat.

Tensiunea a fost cu atât mai mare cu cât o uşă de acces s-a deschis din mers din cauza manevrelor disperate făcute de şofer pentru a redresa şi opri maşina. “Norocul lor a fost că nu aveau viteză şi şoferul a reuşit să oprească într-un şanţ. Copiii au intrat în stare de şoc din cauza sperieturii. Şi-au sunat părinţii şi au povestit îngroziţi prin ce au trecut. Eu însumi am fost foarte speriat din cauza nepoatei, care se afla în această maşină”, ne-a declarat viceprimarul localităţii Stâlpu, Nicolae Catargiu.

Imediat după producerea incidentului, şoferul a anunţat şefii companiei de transport despre evenimentul produs, copiii urmând a fi preluaţi cu o altă maşină.

Cu toate acestea, autocarul de schimb a apărut cu o întârziere de o jumătate de zi. ”Erau speriaţi şi vă daţi seama că şi părinţii erau şi mai îngrijoraţi. Cu toate acestea, au fost preluaţi abia noaptea târziu şi aduşi acasă”, a mai adăugat Nicolae Catargiu.

Evenimentul a fost confirmat vineri şi de către inspectorul general adjunct Geta Burducea precum şi de unele cadre didactice care au vrut să îşi păstreze anonimatul. „Sunt mulţumită că şi copiii şi cadrele didactice au ajuns în siguranţă acasă”, a adăugat inspectorul general adjunct Geta Burducea.

În urma acestui incident, Inspectoratul Şcolar Judeţean a întrerupt colaborarea cu firma de transport. F.M.

CITEŞTE ŞI:VIDEO Exclusiv: Cascadorie pe Podul Negru din localitatea Nehoiaşu. Un şofer a plonjat de la 20 de metri într-o râpă

 VIDEO Imagini spectaculoase! Vezi cum a zburat o şoferiţă cu maşina chiar în curtea unor săteni


Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.