VIDEO Subofițer de la Boboc, reținut pentru comerț ilegal cu tutun

Polițiștii din Buzău au efectuat 12 percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de aproape 1.000.000 de lei, prin operaţiuni ilegale cu peste 600 de kilograme de tutun. Doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru deţinere, prelucrare şi comerţ ilegal cu produse accizabile. Unul dintre ei este subofițer la unitatea de aviație de la Boboc, în vârstă de 45 de ani.

Echipajele din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, sub coordonarea procurorilor Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, au efectuat 12 percheziții domiciliare pe raza judeţului Buzău, la persoane bănuite de deţinere, prelucrare şi comerţ ilegal cu ţigarete.

Din cercetări a reieșit că, din mai până în septembrie 2017, mai multe persoane de pe raza judeţului Buzău ar fi procurat tutun online sau direct de la vânzători, din care ar fi fabricat ţigarete de diverse mărci.

Astfel, peste 600 de kilograme de tutun ar fi fost valorificate şi oferite spre vânzare pe raza judeţului Buzău. Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la 1.000.000 de lei.

În urma perchezițiilor au fost ridicate 190 de kilograme de tutun (frunze şi tutun mărunţit), utilaje de mărunţit şi cernut tutun, 23 de dispozitive manuale sau electrice de injectat tuburi, peste 96 000 de tuburi goale de ţigarete cu filtru şi peste 6 000 de ţigarete confecţionate artizanal.

Poliţiştii au pus în aplicare 10 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la audieri.

Faţă de doi buzoieni, în vârstă de 45 şi 47 de ani, a fost dispusă măsura reţinerii, pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de „deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, peste 1 kg tutun de fumat, 10 000 de fire de ţigarete”.

Cei doi, unul fiind subofițer în microgarnizoana de la Boboc, urmează să fie prezentaţi instanţei, în vederea dispunerii de măsuri legale.

Fii Reporter
Loading...