VIDEO Showdown, un nou sport este lansat pentru nevăzătorii din România

Showdown este un sport nou, echivalentul pentru nevăzători al tenisului de masă clasic, pentru care la nivel naţional nu există infrastructura necesară. Au fost identificaţi sportivi care deja şi-au manifestat interesul de a practica acest sport la nivel de performanţă, mai ales că, din 2024, Showdown-ul devine sport paralimpic.

Zilele trecute, a avut loc evenimentul de lansare al proiectului “Uniți prin sport”, o inițiativă a Asociației „Totul Va Fi Bine”. Showdown este sportul pe care elevii nevăzători îl pot practica datorită acestui proiect.

Inițiativa vine în sprijinul persoanelor cu deficiențe de vedere, care primesc astfel șansa de a participa la activități sportive adaptate nevoilor lor. Proiectul este unic în România și este dedicat incluziunii sociale prin acest sport, Showdown, un echivalent al tenisului de masă clasic.

”A fost destul de dificil pentru că a fost un proiect pe fonduri, un proiect la care am muncit foarte mult, mai ales noaptea, dar a fost o inițiativă câștigătoare. A fost emoționant dar în același timp mometul în care au ajuns echipamentele a fost de nedescris. A trebuit să facem căutări pe internet, să găsim cea mai bună ofertă”, a declarat Anca Șilcă, președintele Asociației Caritabile „Totul Va Fi Bine”.

Pe lângă faptul că proiectul este unic în Buzău şi chiar în România, au fost deja identificaţi copii care deja şi-au manifestat interesul de a practica acest sport la nivel de performanţă, mai ales că, începând cu anul 2024 Showdown-ul va deveni sport paralimpic.

Showdown-ul se face remarcat prin dinamism, fiind considerat cel mai dinamic sport pentru deficienţii de vedere, cu impact în ţările în care este deja implementat. Bucuria adusă copiilor prin acest proiect este uriașă. Elevii pot practica un sport alături de colegii lor, se pot bucura de rezultate și reușesc să descopere faptul că o deficiență nu înseamnă un defect.

”De când au auzit de proiect și de când au auzit că există un astfel de sport pentru ei și-au manifestat interesul. Atunci când au venit și mesele, vreau să vă spun că dacă am fi putut să stăm și 24 de ore cu ei să încerce să joace, să exerseze, să învețe regulile, ar fi stat 24 de ore fără niciun fel de problemă”, a declarat profesor Mihai Nistor, coordonator proiect.

Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere este una dintre cele mai importante unităţi de învăţământ special preuniversitar pentru deficienţi de vedere din ţară, care poate şcolariza până la 150 de copii nevăzători şi ambliopi.

Istoricul instituţiei începe în anul 1936, când „Aşezământul pentru orbi”, cu caracter de azil, transferat de la Ungheni la Buzău, s-a transformat în instituţie şcolară destinată pregătirii teoretice elementare şi profesionale a deficienţilor vizuali.