VIDEO Referendum local, pentru unirea comunei Țintești cu municipiul Buzău. Inițiativa îi aparține primarului Constantin Toma

Municipiul Buzău ar putea să își dubleze suprafața administrativă, prin atragerea în componența sa a comunei Țintești. Primarul Constantin Toma va iniția un referendum local, la care să participe locuitorii din municipiul Buzău și cei din Țintești, pentru a duce la îndeplinire acest deziderat.

„Buzăul se unește cu Ținteștiul. Va ieși, din chestia asta, o treabă foarte serioasă pentru că aproape se dublează suprafața administrativă a municipiului Buzău”, a spus edilul Constantin Toma.

Potrivit primarului Constantin Toma, născut la Țintești, referendumul cu privire la unirea celor două localități ar putea avea loc, cel mai devreme, în lunile septembrie-octombrie.

Edilul Buzăului consideră că municipiul Buzău ar deveni mult mai atractiv pentru investitori dacă și-ar majora semnificativ suprafața.

Constantin Toma a mai spus, în cadrul unei emisiuni la TV Sud-Est, că viitoarea autostradă A7 Ploiești-Buzău va trece chiar la jumătatea distanței dintre Țintești și Buzău.

„Investiții mai multe, întoarcerea buzoienilor acasă, locuințe pentru tineri, creșterea nivelului de trai pentru cele două comunități unite”, a adăugat edilul buzoian.

În acest moment, comuna Țintești are 72 de kilometri pătrați și 4.000 de locuitori, iar Buzăul are 81 de kilometri pătrați și 115.000 de locuitori.

După unirea celor două localități, suprafața municipiului va ajunge la peste 150 de kilometri pătrați, o suprafață mai mare și decât a unor orașe importante din zona de sud est, precum Constanța sau Ploiești.

Fii Reporter


Tablouri canvas personalizate - Livrare Gratuita in Buzau