vineri, 12 iulie, 2024

VIDEO Recolta de prune a unor gospodari din Gura Teghii, culeasă de urși

VIDEO Recolta de prune a unor gospodari din Gura Teghii, culeasă de urși

Facebook
Twitter
Email

O familie din comuna Gura Teghii a ajuns să-și împartă recolta de prune din livadă cu o ursoaică și puii ei, care vin zilnic să mănânce fructe. Animalele au provocat mari stricăciuni în plantația de pomi.

Familia Grama, din satul Varlaam, comuna Gura Teghii, are de câteva zile musafiri nepoftiți în livada de prun din spatele casei. Este vorba despre o ursoaică și puii ei, doi la număr, care s-au abonat la gustoasele poame.  După ce mirosul prunelor coapte a ademenit familia de urși în vecinătatea satului, livada familiei Grama a devenit un perimetru extrem de riscant.

„De câteva zile, o ursoaică și puii ei vin permanent să mănânce prune din livada pe care o avem în spatele casei. Au fost și de două ori într-o zi. Am încercat să facem gălăgie, să-i alungăm, însă pleacă pentru moment și se întorc la scurt timp. Până acum ne-au distrus mulți pomi dar deocamdată e greu să evaluăm, pentru că ne e teamă să stăm mai mult în livadă”, spune Cristina Grama.

Femeia spune că mereu au fost vizitați de urși, Gura Teghii aflându-se în zonă de munte, cu păduri întinse, însă niciodată sălbăticiunile nu au fost așa de insistente ca în prezent. Imagini cu ursoaica și puii care mănâncă fructe au fost postate zilnic de buzoiancă pe rețelele de socializare, cu scopul de a atrage atenția autorităților.

Atâta vreme cât o să fie prune în pom, spune doamna Cristina, va ști clar că ursoaica și puii ei se află în apropierea gospodăriei sale. Vecinilor ei le este teamă să mai iasă din case, mai ales seara, pentru a nu întâlni ursoaica.

„Ne gândim cu groază că o să înceapă copiii școala și o să fie în pericol de a da nas în nas cu animalele. Este o mare problemă, pentru că s-au înmulțit și nu se iau deloc măsuri. Au intrat urșii chiar și în grajdurile vecinilor unde țin animalele, păsările”, declară localnica din satul Varlaam.

În lunile august, septembrie și octombrie, urșii sunt atrași de livezile pline cu fructe coapte.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.