VIDEO Razii pe străzile din Buzău, pentru depistarea persoanelor care încalcă Ordonanţa militară

Efective ale Poliţiei Române, Jandarmeriei şi Poliţiei Locale au împânzit străzile Buzăului, pentru verificarea cetăţenilor care părăsesc domiciliul pe timpul nopţii, după intrarea în vigoare a restricţiilor prevăzute în ordonanţa militară numărul 2. Mai mulţi şoferi au fost opriţi pentru control şi verificarea documentelor.

Mai mulţi şoferi au fost opriţi pentru control şi verificarea documentelor. S-au făcut recomandări, dar s-au aplicat și avertismente, dar și amenzi.

În cursul zilei de 23 martie, pe raza judeţului Buzău au fost angrenaţi în activităţi specifice peste 450 de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali.

Astfel, au fost verificate peste 1.380 de persoane, privind modul în care acestea respectă măsura autoizolării.

Potrivit prevederilor din Ordonanţa Militară, persoanele care ies din case după ora 22.00, nejustificat, sunt sancţionate cu amendă de la 100 lei la 5.000 lei, în cazul persoanelor fizice, şi de la 1.000 lei la 70.000 lei, în cazul persoanelor juridice.

Poliţiştii spun pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere.

Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.

Totodată, conform prevederilor ordonanţei militare nr. 2, persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locaţia în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităţilor competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate şi sunt conduse de forţele de ordine publică şi plasate în carantină instituţionalizată, sub pază.

Persoanele aflate în carantină, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locaţia în care acestea au fost izolate, fără aprobarea autorităţilor competente, sunt menținute în carantină pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI