VIDEO Poliția l-a ridicat de acasă pe individul din Mărăcineni care s-a filmat cum bate un om al străzii. Motivul pentru care va fi cercetat în libertate

Poliţia Buzău a demarat o anchetă după apariţia în presă a unui filmuleţ în care un tânăr agresează un om al străzii, scopul fiind acela de a-şi speria fosta iubită. Victima agresorului este un localnic din Bisoca, de 30 de ani, care nu a depus plângere şi nici nu a ajuns la vreun spital.

Bătăuşul se numeşte Georgian Răzvan, este din localitatea Mărăcineni iar acum este la audieri, la sediul Poliţiei din localitatea de domiciliu.

”Efectuăm verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt si încadrarea juridică a faptelor cu privire la scenele de violenţă ce ar fi fost filmate cu telefonul mobil de un adolescent de 19 ani şi în funcţie de rezultatul verificărilor se va face încadrarea juridică a faptelor si vor fi dispuse măsurile legale”, a declarat Mihai Drăghiciu, de la IPJ Buzău.

În filmuleţul care a ajuns în spaţiul public tânărul de 18 ani apare bătând un om al străzii, ca să-şi sperie iubita ce intenţiona să se despartă de el.

Ca un avertisment, tânărul filmează scena în care bate cu bestialitate un om al străzii. În filmare se poate vedea cum tânărul îl loveşte cu pumnii în faţă pe omul străzii, până când acesta cade la pământ.

Totodată, ca să-şi spere fosta iubită, în vârstă de 17 ani, buzoianul s-a fotografiat în cimitir şi i-a transmis fetei mesajul că îi sapă groapa.

Potrivit IPJ Buzău, până acum familia fetei nu ar fi depus plângere penală pentru ameninţare si şantaj împotriva tânărului, fiind depusă doar o sesizare. În lipsa unei astfel de plângeri, bătăuşul va fi cercetat în stare de libertate.

Din verificările efectuate a reieşit că persoana vătămată, un bărbat de 30 de ani din Bisoca, nu a sesizat evenimentul la data producerii sale şi nici nu s-a adresat vreunei unităţi medicale în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Fii Reporter
Loading...