VIDEO Pieton aruncat 30 de metri în aer de un taximetru. Accidentul s-a produs lângă Râmnicu Sărat

Nu a avut nici o șansă, după ce a fost izbit în plin de mașina condusă de un taximetrist de 21 de ani. Un bărbat de 55 de ani și-a pierdut viața, în urma unui accident produs marți seară, în localitatea buzoiană Plevna. Șoferul nu consumase băuturi alcoolice, însă martorii spun că ar fi circulat cu viteză. 

Accidentul a avut loc în jurul orei 20.00 în localitatea Plevna. Taximetristul, care venea dinspre Grebănu spre Râmnicu Sărat a izbit în plin pietonul care circula din sens opus. În urma impactului violent, trupul victimei a fost aruncat în șanț, la 30 de metri în față. Oamenii care locuiesc în zonă spun că au auzit izbitura din casă și au ieșit să acorde victimei primul ajutor. Din păcate, nici ei, nici medicii de pe ambulanță, nu au mai putut face nimic pentru bărbatul de 55 de ani.
 
Sătenii îl cunoșteau pe bărbatul care și-a pierdut viața în accident. Ei spun ca omul, care lucra cu ziua, tocmai se întorcea de la muncă. Era necăjit, însă nu obișnuia să consume băuturi alcoolice.
 
Politiștii au făcut cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul. Tânărul aflat la volanul mașinii a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ. Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. 
 

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI