Zeci de pensionari din municipiul Buzău au participat la cea de-a noua ediție a Cupei Seniorilor, eveniment anual promovat de Ziua Internațională a persoanelor vârstnice. Concursul din acest an a fost organizat de Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice cu sprijinul Primăriei Buzău și Consiliului Județean Buzău.
Cei mai talentați dintre pensionari la sah, table sau rummy au fost premiați luni de către edilul Buzăului, Constantin Toma, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Comunal.
Campionii la sah, table și rummy au primit cupe, diplome de participare, mentiuni dar și un mic stimulent financiar.