luni, 20 mai, 2024

VIDEO Pelerinaj la bisericuța care se deschide o dată pe an. „Apa din fântâna de la Smeeni a vindecat și orbi”

VIDEO Pelerinaj la bisericuța care se deschide o dată pe an. „Apa din fântâna de la Smeeni a vindecat și orbi”

Facebook
Twitter
Email

În fiecare an, de Izvorul Tămăduirii, credincioşii din Bărăganul buzoian se strâng la fântâna cu apă vindecătoare, din comuna Smeeni, pentru a lua aghiasma mică. Locul este considerat în continuare sfânt de localnici. Pe vremuri, lumea se îmbrâncea ca să prindă o picătură din apa miraculoasă.

Bătrânii satului spun că, la început, aici a existat doar un loc împrejmuit în jurul unui tub de fântână. După Revoluție, cu banii strânşi din donaţiile credincioşilor, s-a ridicat biserica şi s-a amenajat un loc de popas.

Totul s-a schimbat între timp şi fântâna nu mai e ca odinioară. Acum, apa este pompată electric, la apăsarea unui buton.

„Veneau oameni, cu miile de oameni erau aici. Ca la stadion. Erau mașini pe tot câmpul ăsta. Eu aveam o pecingine. Cu medicamente nu-mi trecea, dar am dat cu apă din asta și în trei zile mi-a trecut. Apa din fântâna de la Smeeni a vindecat și orbi”, este convingerea unui sătean.

În anii ‘90, vestea că acest izvor poate vindeca orice boală s-a răspândit în întreaga ţară. Se ungeau cu mâl sau chiar dormeau pe jos, în mocirlă, în speranţa că se pot vindeca mai repede de afecţiunile care îi chinuiau.

„Am văzut cu ochii noștri când i-a dat drumul unuia la mână. Că era și cu mâna dar erau unii și cu vederea, cu mai multe probleme. Unuia care era gângav, i-a dat drumul la limbă și a vorbit”, povestește unul dintre enoriași.

În timp, s-au țesut multe povești în jurul izvorului de la Smeeni, mai mult sau mai puţin adevărate. Se zice că pârâul și fântâna nu secau niciodată, ori că iarna terenul din jurul fântânii era înverzit.

„Nu se termina apa niciodată din ea, când era fântâna înainte. Am copilărit aici și știu. Am observat că a venit o doamnă cu o fată din Prahova. În timpul ăla nu vedea. Era o fetiță țin minte în brațe. I-a dat la ochi și am văzut cum a început să vadă”, ne spune un bărbat.

Fântâna tămăduitoare a rămas loc de pelerinaj pentru mulți credincioși, care vin aici să se roage și să ia apa miraculoasă. Biserica de aici se deschide o singură dată pe an, de Izvorul Tămăduirii, dar acest lucru nu îi oprește pe credincioși să vină aici și în restul anului.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.