luni, 11 noiembrie, 2024

VIDEO „Otita înotătorului”, pericol de sezon pentru copii. Tot mai mulți pacienți ajung la Pediatrie cu această boală

VIDEO „Otita înotătorului”, pericol de sezon pentru copii. Tot mai mulți pacienți ajung la Pediatrie cu această boală

Facebook
Twitter
Email

Suntem în plin sezon estival iar cei mici sunt nerăbdători să se bălăcească la mare sau la piscină. Oricât de distractiv ar fi pentru ei, joaca în apă vine de multe ori la pachet cu boli ale urechilor iar cea mai frecventă afecțiune este otita externă.

Medicii ORL vorbesc despre „otita înotătorului” ca despre o afecțiune frecventă la copii după joaca în apă, care poate duce la complicații, dacă nu este tratată la timp.

„Otita externă este o inflamație limitată la conductul auditiv extern, fără să se extindă mai departe de timpan. Cele mai frecvente cauze de apariție ale otitei externe sunt de natură infecțioasă, agenții patogeni implicați în apariția otitelor externe fiind reprezentați de bacterii, în special Stafilococul aureus, și fungi, precum Candida sau Aspergillus”, declară Simona Vlad, medic ORL la Spitalul Județean de Urgență Buzău.

„Otita înotătorului” este una dintre afecțiunile ORL frecvente în rândul celor mici, după joaca în apă, la mare sau la piscină. Factorii favorizanți ai otitei externe sunt înotul practicat cu regularitate, clima caldă și umedă, diverse afecțiuni ale pielii, ca eczemele, psoriazisul sau dermatitele, traumatismele locale produse de bețișoarele de urechi și îndepărtarea excesivă a cerumenului.

„Cerumenul are un efect protector împotriva infecțiilor, astfel că un conduct auditiv prea uscat, cu cerumen în cantitate insuficientă, va fi predispus la infecție”, precizează medicul buzoian.

Otita se manifestă prin durere la nivelul urechii si scăderea auzului. Medicul ORL Simona Vlad, de la Spitalul Județean de Urgență Buzău, explică ce alte simptome pot apărea în cazul „otitei înotătorului”.

„Cele mai frecvente simptome ale otitei externe sunt: mâncărimea, scurgeri din urechea afectată, durere, care este exacerbată pe timpul nopții, scăderea auzului, senzația de ureche plină și ganglioni periauriculari dureroși”, spune dr. Simona Vlad.

Otita externă este o afecțiune care, netratată, poate duce la complicații grave. Medicii atrag atenția că otitele trebuie prevenite și tratate cu cea mai mare seriozitate.

„De cele mai multe ori, tratamentul otitei externe este local. Secrețiile de la nivelul urechii sunt aspirate de către medicul specialist, iar local se aplică substanțe dezinfectante, antibiotice și antiinflamatoare. În funcție de gravitatea afecțiunii, se poate asocia și tratament general cu antibiotice și analgezice”, declară Simona Vlad, medic ORL la Spitalul Județean de Urgență Buzău.

De altfel, în sezonul estival, la Unitatea de Primiri Urgențe – Pediatrie din cadrul Spitalului Județean Buzău vin foarte mulți pacienți diagnosticați cu otită externă.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.