VIDEO Motivul pentru care Primăria Buzău a decis să cumpere 15 apartamente

Consilierii locali au aprobat bugetul pentru achiziționarea a 15 apartamente de pe piaţa liberă. Administrația Buzăului are o nouă strategie privind dezvoltarea orașului iar cumpărarea apartamentelor este o primă etapă a unui amplu proiect de înfrumusețare a centrului istoric.

În cadrul ședinței ordinare de joi a Consiliului Local Municipal, aleșii și-au dat acordul pentru cumpărarea locuințelor în care urmează să locuiască actualii chiriași de pe strada Cuza Vodă. Vechile case vor intra anul viitor în reparaţii capitale, ia întreg centrul vechi va fi redesenat.

„S-a aprobat, tot prin această rectificare de buget, achiziţia a 15 apartamente sociale pentru a-i muta acolo pe cetăţenii care locuiesc în locuinţe sociale, în zona centrală. Mă refer în primul rînd la clădirile de pe Cuza Vodă, pentru care trebuie să le expertizăm şi să le reabilităm, pentru că dacă se întîmplă ceva, noi răspundem. Acolo unde există bulină roşie. La persoanele private, din păcate, pe acelea trebuie să le refacă pe cheltuiala dumnealor. Din păcate, mulţi dintre ei au o situaţie financiară care nu le permite acest lucru. Dar cu locuinţele care aparţin Primăriei sîntem obligaţi să le reabilităm . Şi, pentru asta, trebuie să le asigurăm locuinţe în schimb. Încercăm să le achiziţionăm de pe piaţa liberă, este vorba despre 15 locuinţe sociale, în care să locuiască aceşti oameni”, a explicat primarul Constantin Toma.

Dacă imobilele aflate în proprietatea administraţiei locale vor fi făcute din bugetul oraşului, cele care au proprietari, din fondurile acestora. Proprietarii care nu vor dori să le reabiliteze, vor trebui să suporte o supraimpozitare a clădirilor.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI