VIDEO Motivul pentru care angajații Fiscului din Buzău au ieşit în faţa sediului instituţiei în semn de protest

Peste o sută de finanțiști buzoieni protestează, miercuri după-amiază, în fața sediului Administrației Finanțelor Publice Buzău, nemulțumiți de noile prevederi ale Legii Salarizării. Funcționarii sunt nemulțumiți deoarece, conform grilei din noua lege, salariile le vor fi diminuate în timp ce lefurile altor categorii de funcționari publici vor crește.

„Protestul a început la ora 14.00 când am fost sunat de colegi să cobor în fața instituției. Suntem nemulțumiți de Legea Salarizării pentru ca avem o grilă în care funcționarul public din finanțe este pe ultima poziție din grilă și ajungem astfel să pierdem din salariu. Am ieșit aici marea majoritate a angajaților dar le-am solicitat colegilor să nu închidă ghișeele operative . Vrem să atragem atenția autorităților și să aducem la cunoștința tuturor că angajații din finanțe pierd la salariu iar până în ianuarie 2023 nu este prevăzută nici o majorare salarială. Noi nu vrem să stăm în stradă, vrem să muncim, dar vrem să fim tratați ca toți ceilalți funcționari publici. Vrem și noi majorări ca cei din sănătate, învățământ sau poliție și nu diminuări salariale”, a declarat Adrian Radu, liderul de sindicat al protestatarilor din Județene a Finanțelor Publice Buzău.

Funcționarii Administrației Județene a Finanțelor Publice Buzău spun că dacă nu li se acordă atenția cuvenită vor continua acțiunile de protest ceea ce va duce la imposibilitatea colectării de bani la buget și la punere în pericol a programului de guvernare.

Fii Reporter
Loading...