VIDEO Manifestări dedicate „Centenarului Marii Uniri”, organizate la Palatul Comunal din Buzău

Fundația ”Mareșal Alexandru Averescu”, Divizia 2 Infanterie „Getica” și Primăria Municipiului Buzău au organizat, joi după-amiază, ample manifestări cultural-istorice dedicate „Centenarului Marii Uniri”.

Evenimentul a debutat cu un ceremonial  de dezvelire a unei plăci comemorative montată pe clădirea Palatului Comunal, ce atestă prezenţa în imobil, în perioada 19 – 23 noiembrie 1916, a Marelui Cartier General al Armatei Române din Primul Război Mondial.

După dezvelirea plăcii de marmură, a avut loc o nouă premieră în galeria culturală buzoiană, la sala „Nicu Constantinescu” din cadrul Primăriei, prin desfăşurarea simpozionului „Anul 1917, la Buzău” dedicat elevilor, cadrelor didactice precum şi tuturor celor pasionaţi de trecutul istoric dar şi de activitatea muzeală şi de protejare a patrimoniului cultural.

În cadrul simpozionului au conferenţiat general-maior(r.) dr. Mihail E. Ionescu de la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară cu tema România în Primul Război Mondial, colonelul (r.) dr. Petre Otu de la Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară – Consideraţii pe marginea Armistiţiului de la Focşani (26 noiembrie-9 decembrie 1917), colonelul dr. Florin Şperlea – redactor-şef „Observatorul Militar” – Marea Unire – o privire contemporană, profesorul dr. Aurel Soare – Colegiul Militar Naţional „Dimitrie Cantemir” Breaza – Consideraţii privind România şi Primul Război Mondial, profesorul Constantin Coman – Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul” Buzău – Dascăli buzoieni, eroi ai Războiului de Reîntregire Naţională.

În foaierul sălii centrale a Primăriei Buzău, a fost organizat vernisajul expoziţiei dedicate Primului Război Mondial, expoziţie organizată în colaborare cu Muzeul Judeţean Buzău, Divizia 2 Infanterie „Getica”, Fundaţia „Mareşal Alexandru Averescu”.

La loc de cinste a fost expus Drapelul de Luptă al Regimentului 48 Infanterie, unitate reprezentativă a oraşului Buzău, regiment care a luptat la Mărăşeşti precum şi mai multe exponate printre care şi file originale din jurnalul generalului Henri Berthelot, şeful Misiunii franceze în România în timpul Primului Război Mondial, completate pe timpul misiunii desfăşurate în garnizoana Buzău.

Fii Reporter
Loading...