VIDEO Județul Buzău se află sub avertizare meteo cod galben de ninsori, lapoviță și polei

Ninge în zona de munte a județului Buzău, circulația rutieră desfășurându-se în condiții de carosabil acoperit pe alocuri cu zăpadă și vizibilitate scăzută. Vântul continuă să sufle cu putere în zona de câmpie, spulberând zăpada și aducând-o pe carosabil.

De asemenea, este posibil ca la lăsarea serii, odată cu scăderea temperaturilor, să se formeze polei pe alocuri, astfel că șoferii trebuie să fie foarte atenți la condițiile de drum și vizibilitate.

În mai multe zone ale județului, a fost semnalat fenomenul de ploaie înghețată, care poate contribui la creșterea riscului de accidente rutiere.

Potrivit Prefecturii, începând din cursul nopții, Secția de Drumuri Naționale Buzău a intervenit cu 42 de utilaje pentru deszăpezire și a împrăștiat aproximativ 400 de tone de sare.

Șoferilor li se recomandă să nu plece la drum decât dacă este absolut necesar și numai dacă și-au echipat corespunzător mașinile.

Județul Buzău se află sub avertizare meteo cod galben de ninsori, lapoviță și polei până duminică seara, la orele 18.00.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI