vineri, 23 februarie, 2024

VIDEO Investiție de 500 de mii de euro, la Vadu Pașii. Strada Orașului, reabilitată până la deschiderea noului pod

VIDEO Investiție de 500 de mii de euro, la Vadu Pașii. Strada Orașului, reabilitată până la deschiderea noului pod

Facebook
Twitter
Email

Primăria Vadu Pașii va demara de luna viitoare, o investiție masivă în infrastructura rutieră, ce va deservi noul pod peste râul Buzău. Vechiul drum, de lângă calea ferată, va fi reabilitat, cu peste 22 de miliarde de lei vechi, bani alocați din bugetul local.

Autoritățile din Vadu Pașii se pregătesc intens pentru cel mai mare eveniment din 2021, așteptat de toată suflarea localității: deschiderea noului pod peste râul Buzău.

Din acest motiv, edilul Gheorghe Firon a plănuit ca strada care va face legătura cu noua punte rutieră, să fie complet reabilitată, din bugetul local al comunei Vadu Pașii .

„Urmează ca de luna viitoare să demarăm lucrările de reabilitare la această stradă. Aceste lucrări presupun introducerea canalizării și refacerea branșamentelor la apă, dar și adăugarea unui strat nou de asfalt. Pe marginea drumului vor fi montate rigole de scurgere a apei și stâlpi de iluminat cu leduri. Lucrările vor fi făcute la cele mai înalte standarde europene, întrucât această rută, va deveni poarta de intrare în localitate, după deschiderea noului pod”, a precizat primarul Gheorghe Firon.

Strada Orașului din comuna Vadu Pașii este circulată doar de riverani, înca din anul 2005, după închiderea definitivă a podului rutier, construit de Anghel Saligny.

O eventuală introducere tardivă a utilităților ar fi generat costuri suplimentare dar și perturbarea traficului rutier din zonă.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.