VIDEO Intervenții ale pompierilor buzoieni, în trei comune, îngreunate de rafalele de vânt

Mai multe incendii au izbucnit, miercuri seară, în județul Buzău. O casă din comuna Ziduri a fost mistuită în mai puțin de o jumătate de oră. În Berca și Buda, s-a intervenit pentru stingerea unor incendii de vegetație uscată. Operațiunile au fost îngreunate de vântul puternic.

Pompierii de la Detaşamentul de Pompieri Râmnicu Sărat au intervenit pentru stingerea unui incendiu de locuinţă în localitatea Ziduri, spune purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, Vasile Prahoveanu.

Când au ajuns pompierii la faţa locului, incendiul se manifesta generalizat, pe o suprafaţă  mare de 80 metri pătraţi.

Două echipaje de pompieri au acționat cu autospeciale cu apă şi spumă. La faţa locului a ajuns un echipaj SMURD. Din fericire, nu au fost victime.

Un alt incendiu a izbcnit la intrare în Berca, lângă podul peste râul Buzău. Aici a ars stuful uscat de pe o suprafață de 3 hectare, flăcările înalte de câțiva metri fiind vizibile de la distanță.

Au intervenit cu autospeciale de stingere pompierii de la ISU Buzău și voluntari de la schela Berca. Vântul puternic a îngreunat misiunea echipajelor de stingere, care au încercat să țină flăcările departe de proprietățile din vecinătate. Focul a fost stins după două ore.

Tot miercuri seara, pompierii au intervenit și în comuna Buda, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată care se manifesta pe o suprafaţă de 10 hectare.

Aici intervenţia a fost îngreunată de vânt, care putea contribui la extinderea incendiului către pădure sau către gospodării.

Pompierii au fost sprijiniţi pentru stingerea acestui incendiu de forţe de la Serviciul Voluntari de Intervenţii de Urgenţă.

Incendiul de miercuri seară vine după o altă intervenţie a pompierilor de la Fulga care a durat circa 12 ore pentru stingerea unui incenduiu de vegetaţie.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI