VIDEO Încă un accident în intersecția groazei. O gravidă a fost rănită

Continuă șirul de accidente grave într-o intersecție de lângă gara din Buzău. O gravidă a trecut prin clipe de coşmar după ce maşina pe care o conducea a fost lovită în plin de un şofer neatent care nu a oprit la stop în intersecția blestemată. Femeia a ajuns în stare de şoc la spital.

Accidentul s-a produs spre orele amiezii. Un șofer de 53 de ani, din Buzău, aflat la volanul unui autoturism Fiat care circula pe strada Plevnei nu a oprit la stop și a izbit un Seat care circula regulamentar, pe strada Colonel Buzoianu, drum cu prioritate. După coliziune, ambele mașini au fost avariate.

Alertați de zgomot, mai mulți vecini au sărit să o scoată pe gravidă din maşină. Tânăra a fost transportată la spital, în stare de şoc, cu traumatisme la membre şi la cap. Celălalt şofer şi soția sa au refuzat ajutorul asistenților de la Ambulanță, spunând că nu au suferit traume în urma accidentului .

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului. Localnicii din zonă sunt extrem de nemulțumiți de faptul că autoritățile nu nu iau măsuri pentru a preveni astfel de evenimente, deși au solicitat în scris Primăriei montarea dispozitivelor de reducere a vitezei.

Buzau, intersectia groazei sdb from stiridebuzau on Vimeo.

Fii Reporter