vineri, 8 decembrie, 2023

VIDEO Iată cum arată judecătoria amenajată la Galleria Mall. Instituția are intrări separate de centrul comercial

VIDEO Iată cum arată judecătoria amenajată la Galleria Mall. Instituția are intrări separate de centrul comercial

Facebook
Twitter
Email
Buzoienii certați cu legea vor fi judecaţi la… mall. Judecătoria din Buzău funcționează, de astazi, într-unul dintre centrele comerciale din oraş. Proprietarii au cerut chirie mică, aşa că şefii magistraţilor au acceptat oferta, bucuroşi că vor avea în sfârşit birouri decente în care să nu se mai înghesuie câte șapte. La inaugurarea oficială a noului sediu a fost prezent secretarul de stat în Ministerul Justiției, Alin Lucian Antochi.

De acum înainte, Judecătoria Buzău va funcționa în complexul Galleria Mall din municipiu. Lucrările de amanajare a noului sediul al instanței locale au durat aproximativ cinci luni. 
 
Întreaga investiţie a ajuns la aproximativ 500.000 euro, cea mai mare parte fiind asigurată de societatea care administrează complexul comercial. În schimb, chiria lunară va fi suportată de Ministerul Justiției.
 
”Acest sediu nou al Judecătoriei este radical diferit de sediul vechi. Avem 4 săli de judecată pentru public și 4 săli pentru ședințele camerei de Consiliu. Atât judecătorii cât și grefierii au birouri care asigură condiții optime de lucru, adică câte doi judecători în birou și câte 3 grefieri într-un birou față de 6-9 grefieri în birou sau 4-6 judecători câți se aflau în vechiul sediu. Chiria lunară este plătită din fonduri asigurate de Ministerul justiției și costă 13.500 de euro +TVA lunar. Din punctul meu de vedere este un sediu modern de instanță comparabil cu unul din Europa ”, a spus judecătorul Leontin Drăgulescu. 
 
Noul sediu al judecătoriei municipiului Buzău are o suprafaţă de 2.200 de metri pătraţi, patru săli de judecată şi peste 50 de birouri. De asemenea, au fost amenajate și trei săli de arest, încăperi special create pentru întâlnirile avocaților cu clienții aflați în arest preventiv. 
 
Judecătoria din mall dispune de dotări de ultimă oră. Sălile de judecată au sistem audio modern, mobilierul este nou iar la intrarea în sălile de judecată sunt montate ecrane LED care afișează programul zilnic al termenelor de judecată.
 
”Deși contractul este pe o perioadă de 5 ani, eu sper ca Judecătoria să se mute mai repede în casă proprie după ce investiția se va finaliza. Până atunci, sper ca toți cei ce calcă pragul acestui spațiu să se simtă ca într-o instanță de nivel european”, a declarat Alin Antochi, secretar de stat în Ministerul Justiției.
 
Până astăzi, instanţa buzoiană își desfăşura activitatea în aceeaşi clădire cu Tribunalul Buzău, însă sediul este vechi de peste 100 de ani iar spaţiul insuficient. 
 
Centrul comercial Galleria Mall, unde funcționează de astăzi Judecătoria, a fost construit în anul 2008 de către dezvoltatorul GTC România şi a fost cumpărat în anul 2015 de către societatea buzoiană Eurosting Industry SRL.
 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.