VIDEO Fiu de consilier județean PSD, implicat într-o bătaie cu sticle. Altercația a avut loc într-un bar din Buzău

Sursa: reporterbuzoian.ro

Fiul consilierului județean PSD, Ion Măntoiu, a ajuns în stare gravă la spital în urma unei bătăi cu sticle şi pahare, iscată într-un bar de pe strada Armoniei, anunţă jurnalistul Cosmin Şontică, pe site-ul Reporter Buzoian.

Potrivit sursei citate, bătaia ar fi început dimineaţa devreme între trei tineri după o noapte de chef în care petrecăreţii s-au delectat cu un spectacol de karaoke. Ameţiţi de aburii de alcool prietenii de pahar s-ar fi luat la ceartă după ce doi dintre ei i-ar fi cerut celui de-al treilea să părăsească barul.

A urmat o bătaie generală în care fiul de consilier PSD, Ovidiu Măntoiu, a suferit răni grave la un ochi după ce a fost lovit cu o sticlă.

Angajatele barului s-au speriat şi au chemat poliţia şi salvarea, doi dintre bătăuşi fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Buzău.

Surse din cadrul spitalului judeţean au declarat că fiul consilierului judeţean ar putea rămâne fără ochi din cauza loviturii primite, victima urmând să fie transportată astăzi la un spital din capitală.

Poliţiştii au deschis déjà o anchetă pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs incident cei trei riscând acum să fie acuzaţi pentru lovire sau alte violențe și distrugere.

Sursa video: Cosmin Șontică/ reporterbuzoian.ro

Fii Reporter