VIDEO Trei cazuri noi de coronavirus la Buzău. Medicii de familie, revoltați că nu au echipamente de protecție

Trei noi cazuri de coronavirus au fost confirmate la Buzău în urma testelor prelucrate în ultimele ore la Institutul ”Matei Balș” din București. Un pacient de 16 ani și o tânăra de 24 de ani au fost preluați duminică noapte cu o atospecială, în condiții de maximă izolare, din cartierele Crâng și Micro 14. O a treia persoană a fost preluată din centrul de carantină din municipiu.

Pacienții din Crâng și Micro 14 au fost preluați târziu în noapte tocmai pentru ca interacțiunea cu alte persoane să fie minimă. Pentru a nu induce panică în rândul populației, autoritățile au hotărât să nu mai emită niciun comunicat referitor la noile cazuri de infectare cu Covid-19.

Cea de-a treia persoană confirmată cu coronavirus în ultimele 24 de ore, în județul Buzău, a fost preluată din centrul de carantină de pe strada Transilvaniei, unde au fost cazați și monitorizați peste 40 de buzoieni întorși din vestul Europei. În total, cinci buzoieni au fost testați pozitiv.

 

Pe de altă parte, situația devine alarmantă mai ales în rândul medicilor de familie care se simt complet abandonați de autorități.

Medicii de familie au ajuns într-o situație limită întrucăt nu au de unde să se aprovizoneze cu echipamente de protecție împotriva Covid-19, măști și combinezoane, iar autoritățile le ignoră rând pe rând toate petițiile depuse la nivel înalt.

Nici măcar apelul către președintele Iohannis nu a rezolvat această situație de risc extrem pentru cadrele medicale de familie.

„Am făcut apel chiar și la președintele Iohannis pentru a ne ajuta să procurăm măști și combinezoane, întrucât nu avem de unde cumpăra și suntem fără apărare în fața acestui flagel. O secretară a președintelui ne-a promis că vom primi ajutor de la DSP-uri în fiecare județ de reședință, însă ulterior am aflat că nu au nicio bază legală pentru a primi astfel de echipamente. Nici Unifarm-ul nu ne poate ajuta tot din cauza legislației. Așa că, în acest moment, suntem într-o situație fără ieșire”, ne-a declarat dr. Angela Mazdrag, președintele Patronatului Medicilor de familie din România.

Până pe 23 martie, pe teritoriul României au fost confirmate 576 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 143 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI