Un nou protest în stradă al dascălilor buzoieni a avut loc, miercuri dimineață, în fața sediului Instituției Prefectului. La fel ca în ziua precedentă, sute de sindicaliști buzoieni din educație și-au strigat nemulțumirile în stradă.
Pentru prima dată de la debutul Grevei Generale, dascălii buzoieni i-au cerut demisia Ministrului Educației, Ligia Deca. De asemenea, protestatarii i-au numit lași pe profesorii buzoieni care au renunțat la grevă.
„Nu cedăm” și „Unitate” au fost scandările care au răsunat cel mai des, miercuri, în fața sediului Prefecturii Buzău. La acțiunea de protest au participat, în premieră, și câteva zeci de cadre didactice din județul vecin, Prahova.
Pe măsură ce trec zilele, crește și îngrijorarea părinților și elevilor care anul acesta sunt în clasele a VIII-a și a XII-a. Aceștia au lansat o petiție online, care a strâns deja peste 8.200 de semnături, prin care solicită susținerea examenelor de Evaluare Națională, respectiv Bacalaureat, la datele stabilite de Ministerul Educației.
În schimb, liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar (SIP) Buzău, profesorul Ion Dobre, spune că e vorba de o minoritate și că cei mai mulți dintre elevi și părinți sunt în continuare alături de greviști.
Marți dimineață, aproximativ o sută de dascăli buzoieni au renunțat la grevă și au revenit la ore. Câțiva dintre profesorii prezenți pe data de 7 iunie 2023 la protestul de la Prefectură i-au numit „lași” pe colegii care au renunțat la grevă.
Pentru prima dată de la debutul Grevei Generale din educație, dascălii buzoieni i-au solicitat demisia ministrului Educației, Ligia Deca.
Profesorul Ion Dobre, liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar Buzău, spune că Greva Generală din educație se va încheia doar în momentul în care Guvernul propune o soluţie care să fie acceptată unanim de cadrele didactice.