sâmbătă, 23 septembrie, 2023

VIDEO Cum să câştigi 5000 de lei dacă înghiţi un ac? Vezi ce deznodământ fericit a avut o păţanie incredibilă

VIDEO Cum să câştigi 5000 de lei dacă înghiţi un ac? Vezi ce deznodământ fericit a avut o păţanie incredibilă

Facebook
Twitter
Email

Pe data de 28 decembrie 2012 buzoianul Răzvan Ghibirdic se pregătea ca orice om de revelion. Pentru că era într-o vineri şi îl supăra rău o măsea s-a gândit să treacă pe la stomatolog ca să nu aibă surprize tocmai la petrecerea de Anul Nou pe care şi-o programase la munte cu prietenii. Numai că nu s-a gândit vreo secundă ce ghinion avea să dea peste el chiar pe scaunul dentistului. Peripeţiile prin care acesta a trecut timp de trei zile au ţinut o ţară întreagă cu sufletul la gură. Un tânăr care cu un an în urmă a trăit clipe de coşmar după ce stomatologul la care își trata dantura i-a scăpat un ac pe gât a reuşit să primească despăgubiri modeste în urma unei înţelegeri amiabile.Răzvan Ghibirdic l-a acuzat pe medicul Ion Zahiu de malpraxis, după ce acesta în timp ce îi trata o măsea, i-a scăpat pe gât un ac de seringă folosit la obturarea canalelor nervoase.La sfatul stomatologului, pacientul a mers la serviciul de Urgențe al Spitalului Județean pentru o radiografie. Pe film, acul de trei centimetri apărea undeva în zona stomacului dar cu toate acestea, medicii l-au trimis pe tânăr acasă. Răzvan Ghibirdic a revenit la stomatolog însă acesta își închisese între timp cabinetul.Aşa că pacientul l-a sunat, să vadă ce e de făcut. Reacţia stomatologului a fost însă incredibilă.

„Să trăiţi domnu’ doctor! Domnu’ doctor, Răzvan Ghibirdic sunt.

Am venit la dumneavoastră, aţi spus după ce termin acolo să vin la dumneavoastră să terminăm.

-A, cu acul ăla mă?-Da, cu acul.

-Şi ţi-ai găsit acul?-Da, acul e în mine.

-Unde în tine?

-Nu ştiu, era aproape de stomac.

-Ei, lasă , că-l faci tu la treaba mare, nu ţi-a spus?

Şocat de răspunsul stomatologului, pacientul a mers imediat la secția de urgențe a Spitalului Județean însă medicii de aici l-au trimis din nou acasă.
Nefericitul pacient a stat câteva ore cu sufletul la gură după ce a aflat de la alţi medici că în astfel de cazuri există probabilitatea ca obiectul ascuțit să perforeze pereții intestinelor.
Speriat de ce i se poate întâmpla, tânărul s-a decis să apeleze la Spitalul de Urgenţe Floreasca din capitală, unde medicii l-au supus unor delicate examene imagistice şi endoscopice.
Cu toate acestea nici medicii bucureşteni n-au reuşit să-i vină de hac acului buclucaş.Până la urmă obiectul metallic a fost eliminat pe cale naturală după două zile, timp în care tânărul n-a mâncat nimic de frică să nu moară.
Victima neglijenței medicului stomatolog a contactat un avocat şi după ce l-a ameninţat pe vinovat cu un costisitor proces,  a reuşit să obţină de la acesta despăgubiri de 5000 de lei pe cale amiabilă.
Imediat după producerea acestui incident, nefericitul buzoian a devenit fără să vrea o adevărată vedetă , mai multe televizuni naţionale difuzând în direct drama prin care a trecut Răzvan Ghibirdic.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.