joi, 22 februarie, 2024

VIDEO Cum s-a produs accidentul din Fințești soldat cu moartea unui muncitor care curăța o fântână

VIDEO Cum s-a produs accidentul din Fințești soldat cu moartea unui muncitor care curăța o fântână

Facebook
Twitter
Email

Un bărbat de 44 de ani a murit după ce a coborât să curețe o fântână. La un pas să aibă aceeași soartă au fost încă trei bărbați, care au încercat să își salveze colegul rămas în puț. Doi dintre ei au fost duși cu ambulanțele la Spitalul Județean Buzău, iar cel de-al treilea a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la Spitalul Floreasca din București.

Tragedia s-a produs în satul Fințești, comuna Năeni, acolo unde cei patru bărbați încercau să curețe o fântână adâncă de 15 metri. Au coborât o motopompă, pentru a scoate apa din puț, însă gazele emanate de aceasta au provocat leșinul bărbatului care lucra la adâncime.

Atunci când colegii au realizat pericolul, un alt bărbat a încercat să scoată victima la suprafață, dar și acesta a avut aceeași soartă. Un al treilea muncitor a decis să coboare după colegi, însă și el a rămas pe fundul fântânii.

„A intrat în fântână, acolo, să scoată gunoaiele, a zis că e fum după care nu a mai vorbit. A intrat al doilea după el, nu a mai vorbit nici el, a intrat al treilea, a căzut și ăla. A venit al patrulea”, ne-a declarat un localnic.

Speriați, oamenii au sunat la 112 și au cerut ajutorul pompierilor. „Am sunat la ambulanță, au venit pompierii, SMURD-ul, până au venit, una dintre victime era în fântână, a venit fratele lui și l-a scos, ajutat de băieții care erau aici iar după aceea au venit și salvarea și pompierii, l-au scos pe cel de-al treilea care era în fântână, iar primul era inconștient și a decedat”, mărturisește o localnică.

Și cel de-al patrulea membru al echipei de fântânari a coborât în puț și a reușit, cu ajutorul vecinilor, să scoată una din victime. „Până la venirea pompierilor, o persoană a apucat să scoată și pe cel de-al patrulea care a intrat; deci două persoane am scos”, ne-a declarat un martor.

Pentru a scoate și celelalte persoane din fântână au intervenit echipaje ale pompierilor din județele Prahova și Buzău. La locul evenimentului au ajuns o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o autospecială echipată cu modul SMURD de terapie intensivă mobilă din cadrul ISU Prahova.

În sprijinul acestora, au fost trimise ulterior două autospeciale de stingere, două ambulanțe SMURD și o autospecială dotată cu container multirisc din cadrul ISU Buzău. De asemenea, două ambulanțe SAJ Buzău au sosit la fața locului pentru a oferi asistență medicală.

„În urma misiunii, au fost scoase din fântână toate cele patru persoane. Trei au fost salvate fiind preluate și transportate către unitățile de primiri urgențe, una în urma manevrelor de resuscitare i s-a declarat decesul”, spune lt. Col. Ionuț Măcelaru, de la ISU Buzău.

Două persoane au fost transportate la Spitalul Județean Buzău, iar pentru a treia victimă a fost solicitat un elicopter SMURD. Acesta a fost dus la Spitalul Floreasca.

Pentru bărbatul care a intrat primul în fântână medicii de pe ambulanță nu au mai putut face nimic. Acesta a fost resuscitat la fața locului minute în șir, însă fără succes. Bărbatul decedat avea 44 de ani, era căsătorit și avea un copil. Toți cei patru muncitori sunt din localitatea Fințești, județul Buzău.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.