VIDEO Consilierii opoziţiei din Vadu Paşii refuză banii europeni. Sătenii sunt scandalizaţi şi le cer demisia

Ce-a de-a două şedinţă extraordinară a Consiliului Local din comuna Vadu Paşii a fost marcată de un nou boicot al consilierilor care au trecut în opoziţie după câştigarea primăriei de către PNL. Nici măcar stăruinţa oamenilor care cer apă curentă, canalizare şi asfalt pe uliţele unde drumurile sunt impracticabile nu i-a sensibilizat pe consilierii de la ALDE, PMP şi PSD, care au hotărât să nu dea curs solicitării de a accesa banii europeni pe un proiect declarat déjà eligibil.

La şedinţa de joi care s-a ţinut de la ora 16.30 a fost prezent şi directorul AFIR Buzău, Cristi Vioiu, care a precizat că singura cale de dezvoltare a localităţii în lipsa unor venituri locale, este doar prin accesarea banilor europeni, cu toată opoziţia nejustificată a unei părţi a consilierilor locali.” Eu chiar nu înţeleg de ce aceşti oameni refuză să se prezinte la şedinţe când acest proiect a fost declarat déjà eligibil dar asta nu e treaba mea. Dacă se semnează până pe data de 3 septembrie contractul de finanţare, din această toamnă încep lucrările de asfaltare.Chiar şi sumele pentru proiectare şi alte devize care înţeleg că sunt un subiect de dispută vor fi returnate comunităţii aşa că nu sunt motive să nu accesaţi aceste fonduri cu care se va dezvolta toată localitatea.” a declarat Cristi Vioiu în faţa a zeci de săteni.

Supăraţi pe consilierii care au absentat oamenii şi-au strigat în cor oful ba chiar la un moment dat cineva a propus ca cei care lipsesc să fie aduşi cu forţa apoi li s-a cerut demisia în bloc.

Primarul comunei Vadu Paşii a argumentat că nu are pârghii legale pentru a soluţiona această dispută.”Am luat în calcul chiar să-mi dau demisia dacă prin acest gest pot ajuta comunitatea să nu piardă milioane de euro. Am epuizat toate căile cunoscute pentru a ajunge la o înţelegere dar aceşti oameni refuză pur şi simplu să stea de vorbă cu noi. E păcat că din acest motiv pierdem foarte mulţi bani cu care am putea moderniza comuna. Este vorba de aproape 10 de km de asfalt pe uliţe, creşterea calităţii apei care în prezent nu e potabilă dar şi lucrări de canalizare” a declarat Firon Gheorghe primarul localităţii Vadu Paşii.
Dacă nici la următoarea şedinţă consilierii rebeli nu vor participa, Primăria Vadu Paşii ar putea pierde finanţări europene de peste 1 milion de euro în primă fază urmând ca şi alte proiecte de peste 2,5 milioane de euro să aibă aceeaşi soartă.

Deşi comuna Vadu Paşii este cea mai mare localitate rurală din judeţul Buzău cu peste 10 mii de suflete, localnicii se plâng că nu au canalizare,apă potabilă şi nici drumuri practicabile pe uliţele importante.

Fii Reporter